Elemente de genetica si ameliorarea la albine

Omul s-a implicat in cresterea albinelor inca din perioada preistorica, dar numai ca urmare a unor descoperiri importante in apicultura, in ultimii 150 de ani asa cum este aparitia ramei mobile (Langstroth, 1853), a unor metode de crestere a matcilor pe scara larga, a controlului imperecherilor prin insamantarea instrumentala si a altor tehnici ulterioare s-a putut aborda si ideea de imbunatatire a performantelor la albina melifera prin selectie ameliorativa.

Ameliorarea la albina melifera are unele complexitati inerente care sunt legate de particularitatile de reproductie specifice albinelor si de controlul imperecherilor. Imperecherea impreuna cu redistribuirea materialului genetic este elementul central al geneticii si ameliorarii.

Aceste particularitati reprezinta adevarate obstacole in ameliorare, dar, cu toate acestea, unele dintre acestea pot fi exploatate in ameliorare.

Particularitatile biologice de reproductie la albina melifera:

• Imperecherea se face in afara stupului, in zbor;
• Imperecherea se face cu un numar relativ mare de trantori (10-20);
• Locurile de imperechere, denumite “locuri de adunare a trantorilor”, se afla la inaltimi de 10-25 m fata de sol, pe coordonate greu de stabilit de catre om,
• la imperechere, distanta de zbor de la stup variaza in limitele 1-3 km pentru matci si 3-10 km pentru trantori.
• Imperecherea se face in multe zboruri de imperechere 2-3 zboruri de imperechere si pe care matca le efectueaza o singura data in viata, la varsta optima de maturitate sexuala cuprinsa intre 3-7 zile de viata adulta.
• Matca inmagazineaza materialul seminal in urma migratiei spermatozoizilor de la mai multi trantori intr-o formatiune anatomica specifica numita spermateca componenta a aparatului sau reproductiv.
• Imperecherea naturala a matcilor este limitata de factorii climaterici ai mediului, cum ar fi vant, ploi si temperatura aerului – la o anumita parte a anului, lunile aprilie – septembrie, perioada cand cresterea reproducatorilor si imperecherea propriuzisa poate avea loc cu succes.

Unele dintre aceste particularitatii ale reproductiei la albina melifera compenseaza alte particularitati de reproductie cum ar fi haploidia prin partenogeneza si au drept rezultat benefic – supravietuirea speciei prin cresterea variabilitatii genetice.

Este foarte dificil sa controlezi imperecherea la matci, si au fost cautate diverse solutii de dirijare a imperecherilor naturale, dar rezultatele nu au avut succesele scontate tocmai datorita imposibilitatii de a obtine imperecherea matcilor intr-un spatiu inchis si limitat. Ca urmare, un control strict al reproductiei la albina melifera nu poate fi realizat decat prin utilizarea unor zone izolate reproductiv (insule, zone montane, desert) sau prin insamantare artificiala, metoda mult practicata la animalele domestice si mai putin la insectele de interes economic.

Determinismul sexului

Asa cum s-a mentionat, sexul la albina melifera este determinat de o gena cu mai multe alele, intre 6 si 19 (Mackensen 1955, 1943, Laidlaw 1956). Trantorii se dezvolta din ovule nefecundate si albinele lucratoare cu matca din ovule fecundate. Acesti trantori sunt haploizi si au in genomul lor doar una din sexalele. Femelele diploide sunt heterzigote in ceea ce priveste alela de sex (la locusul sexului au doua alele diferite). Fenomenul prin care din ovule nefecundate rezulta organisme viabile se numeste partenogeneza.

Cu toate acestea exista si trantori diploizi, rezultati din fecundarea ovulului dar acestia au la locusul sexului doua alele identice. Acestia nu supravietuiesc deoarece albinele ii elimina la inceputul fazei larvar. Proportia puietului pierdut din acest motiv variaza cu numarul de sexalele dintr-o populatie si de numarul de trantori cu care matca se imperecheaza.

Selectia ameliorativa la albine

Potentialul genetic al unei populatii poate fi ameliorata doar prin selectia artificiala. Asadar prin selectie sunt favorizate acele gene care sunt raspunzatoare de principalele caractere utile din punctul de vedere economic si biologic. La albina melifera procesul de selectie se bazeaza pe evaluarea performantei comportamentale la nivelul fiecarei familii de albine.

Actiunea de evaluare a caracterelor supuse selectiei in vederea compararii corecte a familiilor de albine se numeste bonitare.  Aceasta consta in aprecierea insusurilor incluse intr-un program de selectie, in vederea ierarhizarii acestor si deci selectiei celor mai buni parinti.

Majoritatea programelor de amliorare la albina melifera au ca scop selectia pe anumite caractere prin selectia celor mai buni parinti pentru a produce generatia urmatoare. In termeni generali, cei mai buni parinti vor produce cei mai buni urmasi astfel incat media performatelor unei populatii va fi imbunatatia.

In ultimele decenii, ca urmare a multor dificultati intampinate de apicultura practicata fie la nivel semiprofesionist, fie la nivel industrial, ca urmare a aparitei de noi boli si daunatori, a scaderii adaptabilitatii raselor de albine ca urmare a transferului de rase dintr-o regiune in alta si necesitatilor tot mai stringente pentru rentabilizarea productiilor s-a pus din ce in ce mai mult accentul pe ameliorarea insusirilor raselor locale si pastrarea puritatii acestora.

Tinand cont de particularitatile biologice si de reproductie specifice, de faptul ca prin complexitatea sa, apicultura si valorificarea resurselor melifere se desfasoara in diverse regiuni geografice din cele mai diferite unde exista rase de albine ale caror insusiri difera comportamental si productiv, problema ameliorarii devine si mai complicata.

In practica, de cele mai multe ori necesitatile de crestere si inmultire sau limitat doar la cresterea reproducatorilor pe baza tehnicilor descrise de literatura de specialitate fara a controla si a aduce un plus de valoare materialului biologic rezultat prin ameliorarea insusirilor. Ceea ce se doreste in general este ameliorarea unui stoc pentru insusirile productive care sa aiba in acelasi timp un cost de managment cat mai scazut.

Evaluarea populatiei de albine

Scopul ameliorarii albinelor este de a concentra si de a intensifica caracterele dorite la o populatie sau linie si de a elimina pe cele nedorite.

Colonia de albine este alcatuita din 2 generatii: matca – mama familiei de albine si lucratoarele care reprezinta progenitura ei. Cand se evalueaza o colonie ambele generatii trebuie sa fie evaluate.

Ameliorarea selectiva necesita 4 etape:

1. Se stabileste populatia de albine supusa ameliorarii
2. Matcile sunt evaluate dupa un anumit protocol de bonitare
3. Matcile coloniilor de albine cu caracteristicile dorite sunt selectionate ca si crescatoare pentru generatia urmatoare (colonii de prasila)
4. Se obtine generatia a doua de matci si trantorii cu care se vor imperechea si care va inlocui prima generatie de matci.

Practic, ameliorarea selectiva este un proces de masuratori, incercari si erori. In evaluarea populatiei de albine este important de a avea un martor (populatie nesectionata) fata de care progresul sa poata fi comparat pentru a putea diferentia efectele selectiei de influenta mediului.

In finalul acestui articol, trebuie sa iti reamintesc ca este un articol mai greu de “digerat” insa foarte important in cresterea matcilor si in selectarea corecta, iar acest lucru va influenta intr-un final productia de miere, pentru care luptam fiecare sa avem o productie cat mai bogata si sa o putem valorifica la un pret corect.